Confidenţialitate

Harghita: Patru vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu azotat de amoniu au deraiat

Patru vagoane ale unui tren marfă încărcat cu azotat de amoniu au deraiat, joi după-amiază, la intrarea în staţia Ditrău, din judeţul Harghita.

Accidentul a avut loc în zona macazelor.

Circulaţia trenurilor în zonă este blocată.

Șeful Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, Constantin Nuţ, a declarat pentru news.ro că trenul de marfă circula dinspre Târgu Mureş și că este format din două locomotive şi 24 de vagoane încărcate cu azotat cu amoniu.

”La intrarea în staţia Ditrău, în zona macazelor, patru dintre vagoanele garniturii de marfă au deraiat, dar nu s-au răsturnat. Nu sunt victime şi nici pericol de incendiu sau explozie”, a spus Nuţ.

CFR a anunțat că traficul feroviar pe secţia Gheorghieni – Topliţa este oprit temporar.