Confidenţialitate

HARGHITA: Locuitorii avertizați prin Ro-Alert de prezența unui urs

Jandarmii harghiteni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice cu pui din staţiunea Băile Tuşnad, locuitorii şi turiştii fiind avertizaţi de prezenţa acesteia printr-un mesaj Ro-Alert.

Biroul de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita a informat că intervenţia a debutat cu un apel la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 3,00, care anunţa prezenţa unei ursoaice cu pui în zona staţiei de benzină din staţiunea Băile Tuşnad, notează Agerpres.

La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de jandarmerie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, aflată în misiune în staţiune, dar animalele nu au fost găsite.

Având în vedere că pe străzile din staţiune se aflau turişti, jandarmii au hotărât ca, împreună cu o patrulă din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tuşnad, să pornească din două direcţii în căutarea animalelor, pentru a se asigura că au plecat din zonă.

Ursoaica şi puiul ei au fost reperaţi în zona celor două biserici din staţiune, iar prin efortul combinat al celor două patrule s-a reuşit îndepărtarea acesteia înspre pădure din zona unde se aflau mai mulţi turişti curioşi.

“Dificultatea misiunii a fost dată, în principal, de faptul că în zonă se aflau turişti ce erau preocupaţi de filmarea ursoaicei şi a puiului ei. Reamintim, încă o dată, ca de fiecare dată când cetăţenii sunt martori ai unor astfel de situaţii, să nu încerce să fotografieze animalele sălbatice, viaţa lor e mult mai importantă, şi în toate situaţiile să apeleze la 112, să nu încerce să intervină ei pentru îndepărtarea urşilor”, se arată în comunicatul IJJ Harghita.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a trimis în localitate un mesaj Ro-Alert, prin care localnicii şi turiştii au fost avertizaţi de prezenţa animalului.

În aceste zile, în staţiunea Băile Tuşnad se află un număr însemnat de turişti întrucât au loc lucrările Universităţii de Vară “Tusvanyos”.