Naționala feminină de handbal a bifat prima victorie în al 3-lea meci al turneului olimpic de la Rio: 25-21 împotriva reprezentativei din Muntenegru.
Fetele antrenate de Tomas Ryde au arătat un joc mult mai bun decât la înfrângerile cu Angola și Brazilia. Cristina Neagu și Oana Manea au excelat în ofensivă, iar portarul Paula Ungureanu a avut foarte multe intervenții decisive.
România va mai juca în grupe cu Norvegia și Spania, iar în sferturile Jocurilor Olimpice se vor califica primele 4 clasate.