Confidenţialitate

Halep are ruptură musculară la gamba stângă

Simona Halep a anunţat, miercuri seara, pe Twitter, că a suferit o ruptură musculară la gamba stângă, motiv pentru care a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la Roma, în meciul cu nemțoaica Angelique Kerber.

”Din nefericire, testul cu ultrasunete a arătat că am ruptură musculară la gamba stângă. Voi face un RMN mâine pentru a înţelege gravitatea accidentării, însă în acest moment nu ştim care va fi timpul de recuperare. Sunt foarte dezamăgită să părăsesc în acest fel turneul de la Roma…”, a scris sportiva română.

”Voi face totul pentru a trata această accidentare şi a reveni cât mai repede posibil. Va mulţumesc mult pentru susţinere şi vă voi ţine la la curent cu evoluţia stării de sănătate”, a adăugat Simona Halep, care nu a mai putut să joace din cauza durerilor acute, survenite brusc, la scorul de 6-1, 3-3, 0-30, după 57 de minute de joc contra adversarei germane.

Având în vedere diagnosticul preliminar, Halep riscă să rateze turneul de la Roland Garros, care va debuta pe 30 mai.