Confidenţialitate

Guvernul va adopta vineri OUG privind plafonarea pe un an a prețurilor la energie și gaze naturale | AUDIO

Guvernul va adopta vineri Ordonanţa de urgenţă prin care se va plafona preţul la energie electrică şi la gaze pe un an de zile, a precizat pentru Europa FM, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Decizia este așteptată atât de consumatorii casnici, cât și de companii, în condițiile în care la 1 aprilie expiră măsurile de protecție în vigoare.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, gospodăriile care vor consuma curent de până în 100 de kwh pe lună vor plăti un preț de 68 de bani pe kwh, iar cele care vor consuma până în 300 kw, vor plăti un preț fix de 80 de bani.

IMM-urile, instituțiile publice și ONG-urile ar urma să plătească un preț plafonat de un leu pe kwh.

De asemenea, marilor consumatori industriali ar urma să li se facă o reducere de 20% la factura de electricitate.

În ceea ce privește gazul, prețul pentru persoanele fizice va fi plafonat la 31 de bani pe mc pentru un consum anual de maximum 1.200 de mc. Pentru instituții publice, IMM-uri și ONG-uri, prețul va fi plafonat la 37 de bani pe mc.

Impactul bugetar al măsurilor de sprijin a fost estimat de guvern la aproximativ 15 miliarde de lei doar pentru anul acesta.

Premierul Nicolae Ciucă: „Vom interveni în sprijinul economiei românești printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale ptețurilor la energie și gaze naturale pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Marți, miniştri europeni de Finanţe au ajuns la un acord pentru a subvenţiona preţurile la combustibilii utilizaţi în gospodărie şi de asemenea să ofere sprijin companiilor afectate de creşterea preţurilor la energie, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia, a declarat ministrul francez de Finanţe.

Strategia comună are la bază propunerile Comisiei Europene privind relaxarea restricţiilor cu privire la ajutoarele de stat.