Confidenţialitate

Guvernul va acorda indemnizatii doar revolutionarilor din anumite orase

22 de mii de români au, în prezent, certificat de revoluționar.

Printre aceștia, este posibil să se afle și persoane care încasează pe nedrept indemnizația de la stat. De aceea, guvernul vrea să le acorde indemnizații numai celor care pot dovedi că și-au pus viața în pericol, la revoluție, în localități unde în decembrie 1989, au fost uciși, răniți sau reținuți oameni.

Astfel, vor încasa indemnizații doar cei care au participat la acțiuni de stradă din București, Timișoara, Caransebeș, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu-Mureș și Cluj-Napoca. Datele de la Procuratura Generală arată că doar în aceste orașe au fost ucise persoane, la revoluție.

Oricum, fiecare revoluționar trebuie să obțină un nou certificat, pe care va scrie ‘Luptător cu rol determinant’. Cei care nu obțin acest certificat, în termen de 30 de zile pot depune contestație la comisia parlamentară constituită în acest scop.

Guvernul a mai stabilit că vor putea dobândi certificate de revoluționar și persoanele care au avut de suferit în timpul revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov, din noiembrie 1987.