Apelul Executivului de la Stockholm vine în condiţiile în care multe state europene impun restricții și le spun celor în vârstă să stea cât mai mult în case.
Însă, oficialii suedezi spun că nu au date care să ateste că Suedia e afectată de un al doilea val și că izolarea poate afecta sănătatea mintală a persoanelor vizate de măsură.
În Suedia, numărul de infectări e în creștere constantă, dar mult sub recordurile din alte țări europene.
Statul scandinav, anunța, miercuri, aproape 1000 de infectări și 7 decese.
După o zi, joi, ministrul Sănătății spunea că persoanele cu vârste de peste 70 de ani vor fi vizate de măsurile pregătite pentru întreaga populație, fără prevederi speciale pentru bătrâni.
Cum s-a întâmplat și în alte state, celor trecuți de 70 de ani li se recomanda până de curând să rămână mai mult acasă, să evite magazine și zone aglomerate, inclusiv transportul în comun.
Oficialii scandinavi spun că, deși numărul de infectări a scăzut când s-au aplicat astfel de măsuri, e mai important ca persoanele în vârstă să se simtă libere și nu condiționate.
Evident, rămân în vigoare recomandările generale: păstrarea distanței și dezinfectarea.