Confidenţialitate

Guvernul stabilește, săptămâna viitoare, regulile pentru luna iunie

În următoarea ședință de guvern, pe ordinea de zi se va afla pregătirea actelor normative pentru perioada de după 1 iunie, a declarat, duminică, premierul.

“Miercuri sau joi, avem de pregătit actele normative pentru după 1 iunie”, a spus Ludovic Orban în timpul unei vizite la Ştefăneşti, fără a face alte precizări cu privire la actele normative care urmează să fie discutate.

Șeful executivului a participat, duminică, la inaugurarea Muzeului Naţional “Brătianu” care își are sediul în Vila Florica, fosta reşedinţă a familiei Brătianu din Ştefăneşti, marcând 145 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.

Sâmbătă, Ludovic Orban a susținut că, din calculele actuale, sfârşitul lunii septembrie ar fi cel mai bun moment de organizare a alegerilor locale.

“După evaluările făcute de epidemiologi, cel mai probabil în lunile iulie-august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri, sigur, dacă respectăm toate măsurile şi regulile pe care noi le-am instituit şi văd că românii sunt serioşi, românii respectă regulile, dovada cea mai bună este faptul că a scăzut numărul de îmbolnaviri, sub 200, şi văd că deja avem trei sau patru zile, sub 200 de persoane care s-au o îmbolnăvit zilnic. Pentru a putea face o campanie [electorală – n. red], ai nevoie ca nivelul epidemiei să fie foarte scăzut, numărul de persoane care sunt infectate, şi de o perioadă de timp în care se poate face această campanie”, a declarat Ludovic Orban, sâmbătă seara, la România TV.

“Din punctul nostru de vedere, cel mai bun moment de organizare a alegerilor locale ar fi sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, când revine lumea din concedii, pentru că iulie şi august sunt luni de concedii, în septembrie, când încă nu este anunţat valul al doilea. Estimările privind valul al doilea [al epidemiei] sunt ca acesta să înceapă între 15 octombrie-1 noiembrie, deci avem posibilitatea în această fereastră de oportunitate să putem organiza o campanie serioasă, sa putem organiza alegeri”, a adăugat șeful executivului.