Executivul se reuneşte astăzi, începând cu ora 13.00.
Guvernul a anunţat şedinţa, însă nu a fost făcută publică ordinea de zi.
Rectificarea bugetară, care ar fi trebuit să fie pe masa Guvernului, nu are avizul CSAT, în condiţiile în care mai mulţi miniştri au trimis, marţi seara, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei.
”Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgenţă, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plăţii cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat, respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistenţa socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuilei pentru plata contribuţiei României la Uniunea Europeană, precum şi finanţarea activităţilor de combatere a pestei porcine africane”, se arată în comunicatul Guvernului.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat marţi că o scrisoare prin care se convoacă şedinţa CSAT şi care e semnată de o treime din membri a ajuns deja la Cotroceni, urmând ca această şedinţă să aibă ca temă rectificarea bugetară.
La rândul său, președintele Klaus Iohannis s-a plâns că au fost tăiate fonduri importante de la Administrația Prezidențială.