Confidenţialitate


Guvernul propune organizarea alegerilor locale la 27 septembrie


Guvernul propune organizarea alegerilor locale la 27 septembrie

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor locale la 27 septembrie.

“Este adevărat că nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online, că acum online este clar un mijloc de comunicare safe. Trebuie să se adapteze şi candidaţii şi alegătorii’, a declarat premierul, joi seară, la Digi 24.

Organizarea secţiilor de vot se va ţine cont de respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.

“Evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate” , a precizat Ludovic Orban.

În opinia sa, alegerile generale ar putea avea loc pe 6 decembrie.

“E data pe care noi am propus-o, aştept şi punctele de vedere ale altor formaţiuni politice privitor la această dată“, a precizat Ludovic Orban.

Sâmbăta trecută, în timpul unei vizite la Suceava, șeful executivului îşi exprima convingerea că, până la 27 septembrie, răspândirea noului coronavirus se va diminua şi vor putea fi organizate alegeri locale.

“Obiectivul nostru este să reducem nivelul de răspândire. (…) La nivelul actual de răspândire, cu siguranţă da (se vor organiza alegeri la data stabilită – n.r.). Dar am convingerea că până pe 27 septembrie lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ”, adăuga Ludovic Orban.

Autoritatea Electorală Permanentă a elaborat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, care prevede că alegerile locale se vor desfăşura pe 27 septembrie.

Parlamentul a aprobat, la 15 iunie, proiectul de lege care prevede prelungirea mandatelor aleșilor locali până la data de 1 noiembrie.

Inițiatori au fost Marcel Ciolacu (PSD), Florin Roman (PNL), Alfred Simonis (PSD) și Călin Popescu Tăriceanu (ALDE).

Data alegerilor locale din acest an se stabileşte prin lege organică.

De asemenea, se menționează că la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 listele de susţinători vor putea fi semnate şi depuse şi electronic.

Cei patru parlamentari arată că proiectul a fost depus având în vedere că, în contextul epidemiologic actual, alegerile pentru autoritățile administrației publice locale nu pot fi organizate în termenul prevăzut de legislația în vigoare, deoarece operațiunile preelectorale și electorale nu pot fi realizate fără riscuri majore la adresa sănătății publice și fără încălcarea măsurilor dispuse de autoritățile medicale și ținând cont de faptul că alegerile trebuie să se desfășoare într-un climat sigur, de natură să permită exercitarea efectivă a drepturilor fără restrângeri ale drepturilor politice și cu asigurarea siguranței tuturor celor implicați.

La 3 iunie, CCR a decis că legea inițiată de PSD privind prelungirea mandatelor aleșilor locali este neconstituțională, deoarece „consacră un paralelism legislativ nepermis”.

De asemenea, Curtea Constituţională a hotărât, la aceeași dată, cu majoritate de voturi, că și ordonanţa de urgenţă prin care au fost prelungite mandatele aleşilor locali este neconstituţională.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…