Amnistia fiscală va fi discutată în aprilie în guvern – a declarat marţi, la TVR 1, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Măsura va fi luată atât pentru mediul privat, cât şi pentru cel public – „nu poţi să acţionezi diferit”.
“Amnistia fiscală vine. Curând.Cei care ne urmăresc să nu creadă că pot să nu plătească la stat. Nu, e pentru trecut. Pentru companiile publice şi cele private. Această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri. În aprilie vreau să putem să o avem în Guvern. Luna viitoare. La o companie de stat asta este singura, unica şansă să poţi să o readuci în economic ca un actor activ”, a precizat Eugen Teodorovici.
Ministrul Finanţelor a susţinut că problema nu se pune câţi bani va pierde statul prin această amnistie, ci „eu, stat, am vreo şansă să recuperez?”.
El a menţionat că sunt mai multe variante de eşalonare şi aceasta trebuie făcută într-o perioadă care să permită firmei să facă businessul pentru care a fost înfiinţată să-şi poată plăti obligaţiile faţă de terţi şi, într-un final, să dea şi statului o părticică din datoria pe care are să o dea, din principalul care rămâne, potrivit Agerpres.