Guvernul Orban caută soluții pentru a face economii la bugetul pentru anul viitor. Printre măsurile deja anunțate – se numără și renunțarea la detașările de la privat la stat.
Ministrul Muncii – Violeta Alexandru a precizat că o altă propunere a fost aceea de a fi “sistate detaşările din sistemul privat în sistemul public, cu excepţia misiunilor diplomatice, respectiv cu excepţia angajaţilor din Departamentul de Comerţ Exterior care au o anumită specificitate”.
La Ministerul Muncii se fac acum evaluări și numărători: câte persoane au fost detașate până în acest moment în instituțiile publice, de la privat. Nu există nicio statistică.
Este o măsură prin care cunoștințele celor care au fost la putere – au ajuns să lucreze pe bani mai mulți în instituțiile de stat, susține analistul economic, Valentin Ionescu.
”Mi se pare o măsură corectă de a elimina aceste scheme: o persoană înființează un SRL, lucrează două luni pe un salariu foarte ridicat și după se detașează într-o primărie, unde este obligat, potrivit codului muncii, să i se plătească salariul la același nivel. Scheme de acest fel se practică de ani de zile”, a declarat pentru Europa Fm, Valentin Ionescu.
Dacă măsura ar fi adoptată, Guvernul va cheltui mai puțini bani pentru salariile din aparatul de stat.
”În acest moment, cea mai mare cheltuială a statului este cu salariile din sectorul public și unde creșterile anuale au fost fulminante. Și anul acesta avem o creștere de aproximativ 20 la sută. Cheltuiala cu salariile este mai mare decât cheltuiala pentru pensii”, explică Valentin Ionescu.
Măsura va fi aprobată printr-o ordonanță de urgență și ar urma să fie aplicată chiar de la 1 ianuarie, au spus surse politice, pentru G4Media.