Confidenţialitate

Guvernul nu renunță la Ordonanța referitoare la testarea drug-test a șoferilor. IGPR face precizări

Premierul Marcel Ciolacu spune că Guvernul nu are în vedere modificarea Ordonanței de Urgență referitoare la testarea drug-test a şoferilor .

E o lege bună – a declarat premierul Marcel Ciolacu. Dar – e de părere acesta –  trebuie aplicată atunci când rezultatele la testele de sânge sunt gata în cel mult trei zile.

În prezent, durează câteva luni.

În acest moment ceea ce reclamă dânșii (șoferi – n.r.) e că aceste teste se fac într-o perioadă mult prea lungă. Cred că legea e bună, pentru că ne amintim de 2 Mai (accidentul din 2 Mai – n.r.), această lege e și în Germania, și Spania, e peste tot. Statul român trebuie să dea un răspuns în timp real. Consider că între 48 și 72 de ore e un răspuns într-un timp rezonabil, mă refer la testele de sânge. Se face ca în toată lumea primul test Am înțeles că dacă iei nurofen în acel moment poate fi testul pozitiv, se face testul de sânge și în 48 de ore se dă răspunsul. Cred că nu e o catastrofă că două zile rămâi fără permis. Acum nu e această capacitate, mai ales la IML București unde durează trei-patru luni. Luni voi discuta cu ministru Finanțelor. Un astfel de aparat de testare costă 300.000 de euro, nu e un capăt de țară pentru un stat de mărimea României, vedem ca procedurile de achiziție să fie cât mai rapide. După ce statul român își face treaba și e capabil să dea un răspuns în timp real, venim cu aplicarea legii“, a declarat Marcel Ciolacu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, multe medicamente, suplimente alimentare și băuturi trebuie evitate de șoferi, pentru că dau rezultate fals-pozitive la DrugTest, iar conducătorii auto riscă să rămână fără permis. E vorba de comprimate ca Nurofen Plus, Codamin, Advil, Parasinus, modafen și Paduden – Răceală și Gripă. Și băuturile de tip apă tonică pot duce la pozitivarea testului rapid antidrog.

Mai multe organizații neguvernamentale au criticat ordonanța prin care se stabilește reținerea carnetului de conducere în cazul unui drugTest pozitiv, până la venirea rezultatului analizelor de sânge.

Comunitatea Declic a anunțat că organizează joi un protest în Piata Victoriei din București.

Foto: INQUAM Sabin Cirstoveanu

Poliţia Română a subliniat, sâmbătă, că este necesar ca cetăţenii să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă şi să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic, deoarece unele medicamente sunt contraindicate pentru condusul autovehiculelor.

“Persoanele în cauză se pot pune în pericol, atât pe ele, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, având în vedere faptul că efectul unor medicamente poate reduce capacitatea şi timpii de reacţie, iar aparatele Drugtest detectează inclusiv substanţe din compoziţia acestor medicamente. Testarea reprezintă doar un indiciu în ceea ce priveşte posibilitatea ca acel şofer să fi consumat substanţe interzise. Tocmai de aceea sunt recoltate probe biologice, la o unitate medicală, iar rezultatul acestora reprezintă probă în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa substanţelor interzise”, a precizat IGPR, în contextul noilor modificări legislative în domeniul rutier impuse prin Ordonanţa 84/2024.

Poliţia Română menţionează că măsurile sunt diferite de la o ţară la alta, însă toate statele au o preocupare şi sunt foarte atente la aceste abateri care sunt considerate grave, în orice stat, şi anume conducerea sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise.

La data de 4 iulie , de la nivelul Poliţiei Române a fost transmisă o informare oficială către Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a evalua modalitatea de analiză a probelor şi emiterea cu întârziere a rezultatelor, deoarece o persoană care depinde de permisul de conducere este nevoită să aştepte o perioadă îndelungată, acest aspect nefiind în competenţa Poliţiei Române.

IGPR mai arată că, anterior definitivării textului şi adoptării actului normativ pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, acesta a fost postat în transparenţă decizională şi, ulterior, supus dezbaterii publice, tocmai pentru a se cunoaşte clar intenţia de reglementare în domeniul circulaţiei pe drumurile publice. De altfel, menţionează Poliţia Română, în urma parcurgerii acestor etape, au fost luate în considerare propuneri sau observaţii cu privire la prevederile proiectului de act normativ.

Comunicatul IGPR mai menționează:

“Prin urmare, nu toţi şoferii sunt testaţi, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, ci doar cei care se regăsesc într-una dintre situaţiile de mai sus. Retragerea permisului de conducere în cazul acestui refuz încetează, iar şoferul primeşte permisul înapoi dacă rezultatul analizei probelor biologice atestă lipsa în organism a alcoolului sau a substanţelor psihoactive. Mai mult, această măsură a retragerii permisului de conducere nu presupune întocmirea unui dosar penal. Măsura administrativă de retragere a permisului de conducere poate fi contestată, conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţa competentă având posibilitatea suspendării executării actului administrativ/anulării actului administrativ. Prin instituţiile juridice prevăzute, legislaţia rutieră are drept scop protejarea unor valori fundamentale, precum viaţa, integritatea corporală şi sănătatea tuturor persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, care trebuie să primeze în faţa unei singure persoane care pune în pericol pe ceilalţi”.

Mai mult, arată sursa citată, în urma noilor modificări legislative în domeniul rutier, conducătorii auto care refuză testarea cu aparatele din dotare, fie drugtest, fie etilotest, sunt conduşi la unităţi medicale specializate, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenţei, existenţei sau inexistenţei substanţelor interzise sau alcoolului în sânge, iar faţă de aceştia este luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, până la sosirea rezultatului probelor. Anterior acestor modificări, în situaţia menţionată, pe vechea legislaţie, în unele cazuri, se întocmea un dosar penal in rem, iar conducătorul auto trebuia să aştepte soluţionarea dosarului penal.

În ceea ce priveşte petiţia online prin care se solicită anularea acestei ordonanţe de urgenţă, Poliţia Română reiterează că “este o obligaţie legală ca cetăţenii să se supună acestor testări şi există, într-adevăr, opţiunea de a nu efectua testarea, dar în acel moment intervin măsurile administrative şi anume retragerea permisului de conducere, până la primirea rezultatului probelor biologice”.

“Menţionăm faptul că aparatele drugtest nu dau “erori”, aşa cum sunt numite în spaţiul public. Sunt anumite infirmări, care provin de la substanţa detectată, în urma consumului unor medicamente, care sunt contraindicate condusului. 15 – 20% din totalul testărilor efectuate de Poliţia Română au ieşit negative la Medicină Legală”, subliniază IGPR.