Confidenţialitate


Guvernul nu este de acord cu parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex


Guvernul nu este de acord cu parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex

Promis în campania electorală pentru referendumul de anul trecut, parteneriatul civil mai așteaptă.

Concluzia apare într-un document obţinut de agenția de știri Mediafax: acesta conţine punctul de vedere al Executivului în privința a două proiecte de lege pe această temă.

Motivul invocat: Uniunea Europeană nu reglementează acest aspect.

Potrivit Mediafax, Guvernul a avizat negativ proiectele de lege care prevăd că persoanele de același sex pot încheia în fața notarului sau la starea civilă un parteneriat civil.

Executivul susține că, în lipsa unor reglementări europene, fiecare stat membru e liber să decidă.

Potrivit documentului, „prin adoptarea Codului Civil, Parlamentul și-a exprimat deja opțiunea de politică legislativă în materia relațiilor de familie, reglementând ca unică formă de conviețuire recunoscută căsătoria între persoane de sexe diferite”.

Critici vehemente

De asemenea, Guvernul susține că prevederile juridice europene și internaționale consacră principiul căsătoriei, nu pe cel al parteneriatului civil.

După ce comisia juridică a Senatului a respins, de curînd, cele două proiecte de lege, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a reacționat dur.

Domnia-sa afirmă că decizia încalcă o hotărîre de vara trecută a Curții Constituționale.

Csaba Asztalos estimează că România va transpune parteneriatul civil în legislația națională în urma unei sentințe a Curții Europene a Drepturilor Omului, așa cum s-a întîmplat în cazul Greciei și în cel al Italiei.

Avocata Romanița Iordache, co-președintă a Asociației ACCEPT, a declarat de asemenea la Europa FM că “orice cuplu de același sex din România are în acest moment posibilitatea de a începe un caz care să aibă ca țintă CEDO – și o să aibă cîștig de cauză”.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…