Confidenţialitate

Guvernul intentioneaza sa ceara ca Romania sa aiba acces la raportul Senatului american privind inchisorile CIA

Premierul Victor Ponta dă asigurări că Guvernul de la București va furniza toate informațiile legate de presupusele închisori CIA de pe teritoriul țării.

Pe de altă parte, Victor Ponta consideră că România trebuie să aibă acces la întregul raport al Senatului american pe această temă – pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză.

‘Avem datoria de a informa opinia publică despre tot ce cunoaştem’ – a declarat premierul Victor Ponta.

În opinia sa, ar fi bine cA preşedintele ales Klaus Iohannis să convoace o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În acestă ședință CSAT s-ar putea cere cA România să aibă acces la întregul raport al Senatului american privind închisorile CIA.

‘De când am preluat funcţia de premier, nu am avut niciodată acces la informaţii care să confirme’ existenţa unor asemenea închisori în România, a subliniat Victor Ponta, în fața jurnaliștilor străini, amintind că o anchtă a procurorilor români pe această temă este în curs de desfășurare.

Presa internațională scria recent că România ar fi găzduit închisori secrete ale CIA, după ce senatul american a publicat un raport privind tehnicile dure de interogare folosite de CIA împotriva suspecţilor de terorism.

Până acum, doar fostul președinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski a recunoscut că țara sa a găzduit o astfel de închisoare.