Confidenţialitate

Guvernul Finlandei a demisionat pentru că nu a reușit să reformeze sistemul medical

Guvernul Finlandei şi-a prezentat vineri demisia, iar premierul Juha Sipila şi-a motivat decizia prin imposibilitatea de a reforma sistemul de sănătate în actualul mandat, transmite Reuters.

Preşedintele Sauli Niinisto a acceptat demisia şi i-a cerut lui Sipila să conducă acelaşi cabinet, ca interimar, până la numirea unui nou guvern.

Alegerile parlamentare erau deja programate pe 14 aprilie, menţionează Reuters.

Premierul demisionar a precizat că se aşteaptă ca viitorul guvern de la Helsinki să poată fi format până în iunie sau iulie. Finlanda urmează să preia de la România preşedinţia Consiliului Uniunii Europene la 1 iulie.

Sipila a declarat că este “extrem de dezamăgit” că nu a reuşit să realizeze reforma în domeniul sănătăţii.

Reuters arată că asistenţa medicală extinsă de care beneficiază tradiţional finlandezii are costuri foarte ridicate, în contextul îmbătrânirii accelerate a populaţiei.

Guvernul a estimat că reforma propusă ar fi redus creşterea cheltuielilor publice pentru sănătate şi asistenţa socială la 0,9% anual, faţă de 2,4%, cât se preconizează acum pentru perioada 2019-2029.