Confidenţialitate

Guvernul de la Londra aprobă acordul pentru Brexit

La capătul unei ședințe maraton, guvernul britanic şi-a dat acordul pentru proiectul de acord asupra ieșirii din Uniunea Europeană, înțelegere încheiată marţi cu oficialii de la Bruxelles.

“Decizia colectivă a cabinetului este că guvernul trebuie să aprobe proiectul de acord”, a declarat șefa executivului de la Londra într-o scurtă declaraţie în faţa reşedinţei din 10 Downing Street, consemnează Agerpres.

“Este un pas decisiv care ne va permite să avansăm şi să finalizăm acordul”, a adăugat Theresa May.

“Opţiunile pe care le aveam erau dificile, în special în ce priveşte Irlanda de Nord”, a subliniat prim-ministrul, după care a precizat: “Cred că proiectul de acord privind ieşirea (din UE) este cel mai bun posibil”.

Acesta va permite Regatului Unit să reia controlul “asupra banilor noştri, legilor noastre şi frontierelor noastre, va pune capăt libertăţii de mişcare, va proteja locurile de muncă, securitatea şi uniunea noastră”, a ţinut să sublinieze Theresa May.

“Ştiu că ne aşteaptă zile dificile şi că acordul va fi examinat amănunţit”, a mai spus prim-ministrul care trebuie să convingă parlamentul britanic să voteze proiectul de acord.

Partidul său conservator este însă foarte divizat în această problemă, între adepţii unui Brexit fără concesii şi eurofilii care preferă să rămână în UE.