Premierul Sorin Grindeanu a anunțat la începutul ședinței de guvern, la ora 14, că Executivul va majora astăzi venituri mai multor categorii de bugetari și pensionari dar și bursele studenților.
De asemenea, salariul minim va fi mărit de la 1.250 lei la 1.450 lei.
Începând cu 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale au urma să fie majorate cu 20% faţă de nivelul acordat/stabilit pentru luna ianuarie 2017, se arată în proiectul ordonanței care ar urma să fie aduptată în această seară. Documentul prevede si creşterea punctului de pensie cu 9% care va ajunge la 1000 de lei, iar pensia socială minim garantată va fi de 520 de lei.
Premierul Sorin Grindeanu a explicat că astfel, PSD se ține de promisiunile făcute în campania electorală.
Pentru a avea bani pentru creșterile acordate celor cu venituri mici, Guvernul a decis să majoreze unele taxe, precum un impozit mai mare pentru tranzacțiile imobiliare ce depășesc 450 de mii de lei, spune jurnalista Osman de la site-ul prifit.ro, dar și să instituie o povara fiscală suplimentară pentru cei cu venituri mari.
Astfel, se elimină plafonul contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate pentru cei care au salarii de cinci ori mai mari decât salariul mediu. Asta înseamnă că cei care câștigă peste acest prag, vor plăti contribuții la bugetele de pensii, șomaj și de sănătate mai mari.
”Eliminarea plafonului CASS pentru cei cu salarii de peste cinci ori salariul mediu, aici avem undeva în jur de 36.000 de beneficiari. Veniturile cresc cu 500 de milioane lei, deci nu vorbim doar de cheltuieli, care ar acoperi eliminarea CASS pentru veniturile din investiţii şi alte activităţi şi, de asemenea, creşterea salariilor pentru sectorul de cultură pe care astăzi o adoptăm. 500 de milioane venituri pe partea asta cu plus, cheltuieli cu minus”, a explicat premierul Grindeanu.
Potrivit proiectului de OUG publicat de Ministerul de Finanţe, majorările vor avea un impact bugetar de 5,1 miliarde de lei în 2017.
Și asta pentru că veniturile suplimentare sunt estimate la aproape 400 de milioane de lei, dar cheltuielile bugetare vor creşte cu 5,5 miliarde de lei.
Planul guvernului se bazează pe o creștere economică de 5,5 la sută în acest an, neverosimilă însă, spune Jurnalista Oana Osman de la site-ul economic profit.ro
La rândul său, Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a declarat pentru agenția Mediafax că măsurile anunţate vineri de Guvern vor conduce la o creştere a deficitului bugetar la peste 4% din PIB.
“Măsurile anunţate vineri de Executiv au un impact financiar foarte mare şi vor conduce la o creştere a deficitului bugetar la peste 4% din PIB”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.
România trebuie să se încadreze într-o ţintă de deficit bugetar de cel mult 3% din PIB, altfel riscă să fie sancţionată de către Comisia Europeană pentru deficit bugetar excesiv.
În aceste condiții, crede jurnalista Oana Osman, Guvernul ar putea renunța la cota unică de impozitare a salariilor, în favoarea impozitării progresive a veniturilor.
Update ora 17.30
Ședința de Guvern s-a încheiat, însă niciun oficial nu a anunțat dacă măsurile au fost sau nu adoptate. Guvernul nu a emis niciun comunicat.