Guvernul aprobă în această seară noile măsuri de relaxare, care se vor aplica de mâine. Se va renunţa la purtarea măştii în spaţiile deschise, cu excepţia locurilor aglomerate, piețelor şi staţiilor de autobuz, vor fi eliminate restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii iar magazinele vor reveni la un program normal de funcţionare. Premierul Florin Cîțu a explicat de ce, împreună cu președintele Iohannis, s-a decis ca măsurile de relaxare să intre în vigoare mai devreme:
”Am avut discuții cu domnul președinte înainte, ne-am uitat la mulți indicatori. Clar, 1 iunie este pasul important, dar pentru că am avut o campanie de vaccinare care a mers mai rapid decât ne așteptam pentru că am avut acești indicatori ai pandemiei care s-au îmbunătățit mai rapid decât ne așteptam, decizia a fost să venim cu câteva măsuri, mai repede decât 1 iunie. Lumea spunea că sunt optimist cu 1 iunie, uitați-vă că putem să facem acest lucru mai devreme.
La ce oră se vor deschide restaurantele, terasele, de mâine?
Veți vedea decizia deseară, dar nu vor rămâne deschise toată noaptea.”
Tot astăzi va fi şi o întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, nu doar o şedinţă a CNSU, a mai spus şeful Guvernului. Cele două organisme ar urma să stabilească calendarul concret pentru fiecare etapă de relaxare.