Guvernul adoptă marți Strategia militară a României, dar și alte documente importante privind reforma la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și construirea de șosele noi.
În ceea ce privește strategia militară, ea se referă la următorii patru ani și visează modernizarea capacităților tehnice ale Armatei și noi legi.
Pe de altă parte, Strategia, care nu este publică, a fost realizată “luând în considerare riscurile și amenințările de natură militară la adresa României, misiunile Armatei și obiectivele militare naționale prevăzute în Carta albă a apărării”, au precizat pentru postul nostru surse din cadrul MApN.
Armata urmărește să-și creeze o capacitate reală de descurajare, integrată în structurile Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.
Tot în ședința de Guvern de marți, Executivul ar putea desemna Serviciul de Telecomunicații Speciale, furnizor de servicii de telecomunicaţii necesare sistemului informatic unic integrat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, Guvernul are pe agendă aprobarea unor exproprieri pentru construirea autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti- Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari.