Confidenţialitate

Guvernul acuzat de netransparență în cazul OUG privind ANCOM. Președinția: Un semnal îngrijorător

Guvernul este criticat din nou de Administrația Prezidențială. Totul după ce, în ședința de Guvern de joi, a fost adoptată o ordonanță de urgență care nu era pe ordinea de zi și care modifică procedura de numire a conducerii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Mai exact, ordonanța îl elimină pe președintele României din procedura de numire a șefilor ANCOM. Aceștia vor fi propuși de Guvern și aprobați de plenul Parlamentului.

În acest context, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a criticat adoptarea ordonanţei de urgenţă și a calificat procedura drept una netransparentă, care transmite un semnal îngrijorător.

”Recurgerea la ordonanţă de urgenţă, care a fost înscrisă pe ordinea de zi suplimentară, se constituie într-un alt semnal îngrijotător în legătură cu modul netransparent în care acţionează Guvernul. Mai mult decât atât, această ordonanţă pur şi simplu a răsărit pe ordinea de zi a Guvernului, ordinea de zi suplimentară, care este o metodă netransparentă folosită din nou de acest guvern. Guvernul trebuie să înţeleagă că transparenţa, predictibilitatea, modul în care se adoptă aceste acte normative sunt esenţiale pentru abordarea pe care o au faţă de actul responsabil de guvernare şi faţă de cetăţenii acestei ţări. Respectarea Constituţiei este obligatorie pentru toate instituţiile statului, iar acest fapt este unul îngrijorător”, a declarat Mădălina Dobrovolschi într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a mai declarat că Executivul condus de Sorin Grindeanu putea să rezolve situaţia de la ANCOM prin numirea unor noi persoane în fruntea instituţiei.

”Dacă Guvernul şi-ar fi dorit să rezolve această situaţie printr-o formulă urgentă, avea şi instrumentele, avea şi timpul la dispoziţie pentru că, până la urmă, această instituţie nu are conducere de ceva luni, deci exista posibilitatea ca situaţia să fie rezolvată prin folosirea legislaţiei în vigoare, prin simplul fapt al numirii altor persoane pentru locurile vacante”, a adăugat Mădălina Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, joi, că în şedinţa a fost aprobată o ordonanţă de urgenţă care modifică legea de funcţionare a Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM, respectiv numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face la propunerea Guvernului, aşa cum era şi înainte de modificare, dar cu aprobarea plenului Camerelor reunite. Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.