Confidenţialitate

Guvernul a solicitat Președintelui convocarea CSAT

Guvernul a trimis, marţi seară, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, se arată într-un comunicat al Executivului.

Cominicatul arată că Guvernul a făcut acest demers în temeiul art. 6 (alin 2) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consililui Suprem de Apărare a Țării.

Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgență, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plății cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat, respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistența socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuilei pentru plata contribuției României la Uniunea Europeană, precum și finanțarea activităților de combatere a pestei porcine africane.

Președintele Klaus Iohannis s-a plâns, prin purtătorul său de cuvânt că rectificarea bugetară anunţată de Guvern reprezintă “o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale”.

Primul ministru, Viorica Dăncilă a explicat de ce s-au tăiat din fondurile alocate unor instituții sau ministere, printre care SRI, Administrația Prezidențială, Ministerului Turismului sau Ministerul Mediului.

“Astfel de reduceri au avut loc acolo unde am constat un grad scăzut de utilizare a sumelor pe care respectivele Ministere sau instituții le aveau la dispoziție. În această listă sunt ordonatorii principali de credite, cu rectificare negativă mai mare de 10 mil de lei.”