A 22-a ediție a Festivalului George Enescu a început la București.
Cel mai important eveniment cultural al României a debutat în aceleași condiții improprii, aceleași de zeci de ani și nerezolvate de niciunul dintre Guvernele post decembriste.
Principala sală de spectacole, Sala Palatului, nu a fost renovată și nu are nici măcar o acustică decentă, iar partiturile operelor scrise de George Enescu nu au fost nici acum cumpărate de statul român.
Mai grav, Guvernul a redus bugetul ediției din acest an cu 7 milioane de lei, adică cu un sfert față de ediția trecută.
Ediția din acest confirmă temerile exprimate de directorul artistic al festivalului, Ioan Holender, încă din 2013. Și anume, că bugetul festivalului va fi redus din acest an, în ciuda faptului că el aduce faimă și bani României în străinătate, iar peste 25 de mii de turiști vin de obicei la noi, în această perioadă, pentru a urmări concertele de muzică clasică.
În aceste condiții, durata festivalului a fost redusă cu o săptămână, de la patru la trei săptămâni, majoritatea spectacolelor de Operă au fost anulate, iar prețul biletelor a fost majorat substanțial.
Chiar și așa, aproape toate biletele s-au epuizat, spune directorul executiv al Festivalului George Enescu, Mihai Constantinescu.
Chiar și așa, directorul executiv al Festivalului tot a reușit să convingă câteva mari orchestre simfonice sa vina la București. Printre ele Filarmonica din Berlin și Orchestra Regală din Amsterdam.
Prima va fi dirijată de celebrul Zubin Mehta, același care în 2011, le-a cerut public autorităților române să construiască o sală potrivită pentru concerte simfonice sau măcar să îmbunătățească acustica Sălii Palatului, celebra sală comunistă în care se țineau congresele PCR.
Directorul executiv al Festivalului George Enescu, Mihai Constantinescu, spune că nu mai știe ce să facă să convingă Guvernul să aloce bani pentru așa ceva.
Nu în ultimul rând, spune Mihai Constantinescu, Ministerul Culturii nu a cumpărat nici acum drepturile de autor pentru partiturile lui George Enescu, deținute de două edituri franceze. Negocierile purtate de-a lungul anilor au fost un eșec și nu au fost reluate.
Aseară, pe scena Festivalului, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu a declarat că festivalul George Enescu este citez ,, expresia datoriei noastre față de moștenirea pe care ne-a lăsat-o (n.r. George Enescu),,.
Nimic despre buget, nimic despre sală, nimic despre partiturile originale sau în copie lipsă.
Europa FM a încercat să discute cu ministrul Culturii despre aceste lipsuri, însă Ionuț Vulpescu nu a răspuns.
Prezent la concertul de inaugurare, președintele Klaus Iohannis, sub al cărui patronaj se află evenimentul, a refuzat să răspundă la întrebări.
Aseară, lojele de la sala Palatului rezervate pentru politicieni au rămas aproape goale. În schimb, niciun loc destinat publicului nu a rămas liber.
Premierul Victor Ponta nu a stat în loja principală, alături de președintele Klaus Iohannis și soția sa. Cuplul prezidențial a urmărit concertul înconjurat de scaune goale , doi miniștri (cel al Culturii și cel al Educației) și câțiva subordonați de la Palatul Cotroceni.
Mai mult, potrivit unor surse oficiale apropiate organizatorilor festivalului, Regia Autonomă a Protocolului de Stat, proprietarul Sălii Palatului, ar fi cerut firmei Artexim, societate de stat subordonată Ministerului Culturii, principalul organizator al festivalului, peste 100 de mii de euro pentru închirierea sălilor de concerte.
Ediția din acest an este ultima condusă de Ioan Holender în calitate de director artistic. În 2013, fostul director al Operei de Stat din Viena critica Guvernul pentru faptul că nu alocă bani suficieți și la timp pentru organizarea Festivalului George Enescu.
,,Eu o singură rugăminte am la toţi care au puterea de a hotărâ: cu siguranţă este absolut imposibil ca abia în anul în care se ţine festivalul să se ştie suma bugetară pe care o va primi festivalul, că asta nu există în toată lumea. Dacă aceste contracte nu se fac cel târziu, dar cel târziu, și așa este foarte târziu, dar mă rog…atuncea, salut! Că ei (n.m.marii artiști pe care organizatorii vor să-i aducă la următoarea ediție) nu așteaptă. Până acum, lucrurile au funcționat. Un lucru nu se poate întâmpla: ca să credem noi, adică organizatorii festivalului, că au o anumită sumă şi eu să-mi pun la bătaie numele meu ca garanţie şi după aceea să reducem,, declara atunci Ioan Holender.
Joi, Ioan Holender se va retrage de la conducerea festivalului după 8 ani. Anul trecut, el s-a implicat în campania electorală a lui Victor Ponta.
În aceste zile, organizatorii festivalului urmează să anunțe cine îl va înlocui.