Confidenţialitate


Guvernul si Comisia Europeană au stabilit un nou calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru consumatorii casnici


Potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax, vor avea loc majorări anuale, nu trimestriale ca până în prezent, cu câte 6 lei pe MWh.

De luna viitoare, preţurile la gazele pentru consumatorii casnici vor creşte de la 53 lei/MWh la 60 lei/MWh.

Anul viitor, prețul va ajunge la 66 lei/MWh, apoi la 72 lei/MWh lei în 2017 pentru ca în 2018 prețul pe megawatt/ora sa fie de 78 lei.

După cum se știe, guvernanții s-au angajat faţă de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional să elimine preţurile reglementate în sectorul gazelor şi energiei electrice.

Pentru companii, piaţa de gaze a fost liberalizată la 1 ianuarie 2014, iar în prezent doar populaţia mai primeşte gaze la preţuri reglementate.

La începutul anului, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană au cerut Guvernului să crească preţul gazelor pentru populaţie şi centrale de energie termică. Întrucât au existat neînțelegeri legate de tarif ( 62 lei au propus creditorii, 58 guvernul), nu a mai fost încheiată o nouă scrisoare de intenţie la acordul cu FMI.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria