Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, cea de-a treia rectificare bugetară din 2020, care majorează deficitul bugetar la 9,1% din Produsul Intern Brut, de la 8,6% din PIB estimat anterior.
“În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată cea de-a treia rectificare pe anul 2020. Prin această rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% şi un PIB nominal de 1.050 miliarde lei. Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 5 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei provin din diminuarea veniturilor bugetului general consolidat şi 0,8 miliarde prin majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat. Prin această rectificare se asigură finanţarea necesară în domeniul sănătăţii, asistenţei sociale şi educaţiei”, a anunţat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Palatul Victoriei.
Cei mai mulţi bani merg la Ministerul Muncii – 1,6 miliarde de lei.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, a declarat în urmă cu puțin timp că sume importante au fost alocate pentru măsurile de sprijin în timpul pandemiei:
Este a treia rectificare de anul acesta. Florin Cîțu a spus că fonduri suplimentare merg și către Ministerul Sănătății și Programul Național de Dezvoltare Locală:
“Principalele suplimentări la bugetele ministerelor: un miliard de lei pentru Ministerul Sănătăţii, un miliard pentru plata facturilor aferente proiectelor finanţate din Programul Naţional Dezvoltare Locală PNDL, 1,1 miliarde de lei subvenţiile în agricultură din fonduri externe nerambursabile, 160 de milioane de lei pentru despăgubirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectaţi de secetă şi pentru sprijinul la motorina utilizată în agricultură, 179 milioane de lei la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, din care 130 de milioane de lei pentru participarea la capitalul social al operatorilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului şi 49 de milioane de lei pentru derularea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020. 1,2 miliarde de lei suplimentarea fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi 567 de milioane de lei reprezentând contribuţia la Bugetul UE şi suplimentarea fondului instrumentului financiar pentru sprijin de urgenţă în vederea refinanţării producătorilor de vaccinuri SarsCov2 din portofoliul Comisiei Europene pentru a se asigura accesul României la vaccinuri”, a menţionat ministrul Finanţelor.
Se vor plăti toate subvențiile către agricultori și se vor achita și ajutoarele promise pentru fermierii afectați de secetă. Așa a spus ministrul Agriculturii după ședința de la Palatul Victoria.
Adrian Oros a explicat că rectificarea era necesară pentru ca plățile să poată fi făcute: