Guvernul a aprobat înființarea celor 43 de comisii care se vor ocupa de intrarea în insolvență a persoanelor fizice și rambursarea datoriilor pe care acestea le au.
Legea care le permite datornicilor reeșalonarea scadențelor neimputabile lor se va aplica însă abia de anul viitor.
Până atunci, Guvernul va emite mai multe acte normative.
La sfârșitul anului trecut, Guvernul Dacian Cioloș a decis să amâne aplicarea legii insolvenței persoanelor fizice cu un an pentru că vechiul Guvern nu pregătise și legislația secundară.
Acum premierul a anunțat înființarea celor 43 de comisii care se vor ocupa de insolvența persoanelor fizice.
Comisia Centrală, cea mai importantă, se va înființa în cel mult o lună.
Ea va fixa criteriile stabilirii așa numitului nivel de trai rezonabil.
Este vorba despre limita financiară peste care administratorii și lichidatorii nu pot trece atunci când le vor impune datornicilor cât să cheltuiască.
De asemenea, Comisia centrală de insolvență va stabili și lista administratorilor, lichidatorilor și evaluatorilor care se vor ocupa de bunurile datornicilor.
În schimb, comisiile locale vor avea alte atribuții, spune putătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Una dintre ele: protejarea datornicilor de eventualele abuzuri ale administratorilor.
Legea falimentului persoanelor fizice va permite unei persoane cu datorii să-și poată eșalona creanțele adunate fără vina sa, pe o perioadă de cinci ani. Astfel, datornicii sunt protejați de creditori, care nu-i mai pot executa silit.