Premierul Victor Ponta se laudă că există încasări la buget – motiv pentru care toate ministerele au primit cât au solicitat.
În plus, deficitul rămâne în ținta asumată cu instituțiile financiare internaționale: adică 1,86% din PIB.
Cum au fost împărțiți banii? – iatâ câteva exemple prezentate de premier după ședința de Guvern.
“O nouă rectificare buget pozitivă. Toate instituțiile publice care au solicitat bani au primit, pentru că avem, suntem în continuare pe excedent bugetar. Dacă se vor cheltui toate sumele alocate, vom rămâne în ținta de 1,86% convenită cu instituțiile financiare internaționale și în bugetul de stat”, a explicat Ponta.
Cum se împart banii
Pentru Ministerul Sănătății se alocă 360 de milioane de lei, pentru majorarea salariilor cu 25% în întreg sistemul de Sănătate, dar și pentru medicamente și programe naționale în domeniu.
Ministerul Energiei a primit 80 de milioane de lei pentru plata ajutorului de minimis și 12 milioane de lei pentru exproprieri.
De asemenea, Agricultura a primit 750 de milioane de lei, din care 300 de milioane de lei ajutoare pentru secetă, 100 de milioane de lei pentru motorină, iar 370 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană. “Mai avem încă 350 de milioane de lei în fondul de rezervă pentru cei afectați de secetă, însă trebuie să așteptăm aprobarea Comisiei Europene în acest sens”, a spus Ponta.
Pentru plata în avans a titlurilor executorii pe 2015 și 2016, Guvernul a alocat la rectificare 1,2 miliarde de lei, iar CFR primește 120 de milioane de lei.
Autorități locale primesc un miliard de lei pentru echilibrarea bugetelor locale și 500 de milioane de lei pentru drumuri județene și comunale. În plus, Ministerul Dezvoltării primește un miliard de lei pentru Programul Național de Dezvoltare Locală.
Totodată, plafonul Trezoreriei se majorează cu 700 de milioane de lei, iar Educația primește în plus 270 de milioane de lei pentru finanțarea învățământului superior și pentru burse.
Ministerul Apărării Naționale primește în plus 500 de milioane de lei, Ministerul Afacerilor Interne, încă 270 de milioane de lei, SRI suma de 140 de milioane de lei, STS un plus de 65 de milioane de lei, Ministerul Afacerilor Externe suma de 130 de milioane de lei, Cultele un buget suplimentar de 50 de milioane de lei, Fondurile Europene un plus de 750 de milioane de lei, iar Justiția suma de 250 de milioane lei.
Pe de altă parte, Guvernul a adoptat astăzi, în primă lectură, pachetul de legi privind achizițiile publice.
Proiectul va ajunge marți în Parlament – a spus Victor Ponta.