Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei.
“Discutăm în şedinţa de Guvern de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care punem în acord cele trei Legi ale Justiţiei cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Această soluţie a fost discutată în cadrul întâlnirii ministrului Justiţiei, domnul Tudorel Toader, cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, cât şi în întrevederea avută cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Franz Timmermans. După cum ştiţi, cele trei Legi ale Justiţiei au fost modificate de Parlament, iar aceste modificări au fost validate de Curtea Constituţională a României şi asigură o mai bună funcţionare a sistemului de Justiţie în interesul cetăţenilor”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la începutul reuniunii Executivului.
Potrivit premierului, actul normativ care va fi adoptat de Guvern reprezintă “o armonizare” a prevederilor legilor, astfel încât “să răspundă cât mai bine situaţiilor întâlnite în practică pentru buna desfăşurare a actului de justiţie”.
“Justiţia din România trebuie să fie garanţia respectării şi apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, iar abuzurile şi imixtiunile în înfăptuirea actului de justiţie nu sunt şi nu vor fi tolerate”, a afirmat Viorica Dăncilă.
“Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei. Suntem în momentul în care se încheie o perioadă de dezbateri pe cele trei legi ale justiţiei. A fost publicată şi cea de-a treia lege a justiţiei, care urmează să intre în vigoare mâine (marţi – n.r.). Pentru corelarea unora dintre prevederile celor trei legi, pentru preluarea unora dintre recomandările Comisiei de la Veneţia, pentru preluarea unora dintre solicitările scrise, explicite, ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru alte necesare corelări, Guvernul a adoptat prezenta ordonanţă de urgenţă”, a afirmat ministrul Justiției.
Tudorel Toader a adăugat că, în calitate de ministru al Justiţiei, consideră că “modificările aduse legilor justiţiei sunt, se vor dovedi benefice pentru activitatea de înfăptuire a justiţiei pentru cetăţeni, pentru suplimentarea garanţiilor de realizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.