Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind prorogarea termenului pentru depunerea declaraţiei 600 de la 31 ianuarie, până în 15 aprilie.
Ministerul Finanţelor va trebui apoi să găsească o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente.
„Măsura a fost luată în scopul creşterii gradului de conformare a contribuabililor la noile cerinţe de raportare şi îndeplinire a obligaţiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuţiilor sociale obligatorii – contribuţia de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate”, explică Guvernul.
La începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat că Ministerul Finanţelor va trebui apoi să găsească o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente.
Potrivit Executivului, au fost depuse aproximativ 28.500 de formulare dintr-un total de 210.000 estimat la nivelul anului 2016.