Presa japoneză susţine că Yoichi Masuzoe va lua miercuri decizia de a se retrage din funcţia de guvernator al zonei metropolitane Tokyo, ca urmare a presiunilor publice iscate de un scandal privind cheltuirea banilor publici. Demnitarul este acuzat că s-a folosit de fondurile publice pentru a plăti vacanţe pentru familia sa, pentru a achiziţiona opere de artă sau benzi desenate, scrie BBC.
De asemenea, dacă Masuzoe nu-şi anunţă demisia, acesta ar putea să fie eliminat prin moţiune de cenzură de către aleşii locali.
Scandalul privind cheltuirea fondurilor publice pentru plăcerile personale ale guvernatorului are loc înainte de alegerile pentru camera superioară a legislativului japonez.
Demisia lui Masuzoe ar putea să pună la risc şansele de victorie ale premieruluI Shinzo Abe.
Predecesorul său, Naoki Inose, a demisonat în 2013 ca urmare a unui scandal privind finanţarea Jocurilor Olimpice din Tokyo, programate pentru vara lui 2020.
Între timp, steagul olimpic va fi cel mai probabil acceptat de un guvernator interimar, la finalul Olimpiadei de la Rio de Janeiro.