Confidenţialitate


Guvernatorul BNR, frapat că România importă foarte multe mere


Guvernatorul BNR, frapat că România importă foarte multe mere

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu este surprins de faptul că România importă foarte multe mere, deşi deţine 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri din Uniunea Europeană.

Declarația a fost făcută la prezentarea Raportului asupra inflaţiei de zilele trecute.

Guvernatorul a arătat că importurile de fructe şi legume – produse cu tradiţie pe plan local, precum mere, struguri, tomate, cartofi reprezintă o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare.

Ce m-a frapat pe mine aşa, am discutat cu colegii, este ca importăm foarte multe mere. Avem vreo 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri, să spunem, din Uniunea Europeană, dar numai 3% din producţie. Bineînţeles că aici e vorba şi de îmbătrânirea livezilor. Ele trebuie înnoite. Dar faptul că dacă te uiţi la acest import în creştere de fructe, şi cu preţuri mai mari, nu sunt numai citrice, sunt produse care ar putea fi produse foarte bine de către România. De asemenea, la legume”, a spus guvernatorul BNR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Problema ar fi alta – în opinia producătorilor. România este tot mai dependentă de legumele şi fructele din Uniunea Europeană din cauza infrastructurii proaste și a lipsei spațiilor de depozitare –  a explicat la Europa FM, președintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoș Frumosu întrebat de valoarea importurilor

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…