Confidenţialitate

Orban: Peste un milion de persoane defavorizate vor primi măști de protecție | AUDIO

Aproximativ 1,1 milioane de persoane defavorizate vor primi măști de protecție, în total 150 de milioane de lei fiind alocate de Executiv pentru această achiziție, a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Ludovic Orban.

„După cum știți, ne-a complicat existența Parlamentul și distribuirea de măști către persoanele vulnerabile, care trebuia făcută prin Ministerul Muncii și cu susținerea Poștei, a fost complicată. A fost mandatat Guvernul, prin Ministerul Sănătății (MS)”, a spus premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern de joi.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, în acest context că e nevoie de suplimentarea bugetului instituției pe care o conduce.

„Vă rog să trecem pe lista suplimentară Ordonanța de Urgență a Guvernului prvind acordarea de către Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, autorităților publice locale, necesarului de măști de protecție pentru familiile și persoanele defavorizate, precum și pentru suplimenentarea bugetului Ministerului Sănătății din fondul de rezervă bugetar aflat la dispoziția Guvernului”, a spus Nelu Tătaru.

În replică, premierul a spus că bugetul MS va fi suplimentat cu 150 de milioane de lei.

„La o mască care e până în doi lei, la un număr de beneficiari de aproximativ 1,1 milioane (…), aici Ministerul Muncii trebuie să se uite cu mare atenție să nu omitem vreo categorie”, a adăugat Ludovic Orban.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.