Confidenţialitate


Guns N’ Roses se reunește: Axl Rose şi Slash vor cânta împreună în 2016 – VIDEO


Guns N’ Roses se reunește: Axl Rose şi Slash vor cânta împreună în 2016 – VIDEO

Trupa Guns N’ Roses, inclusiv membrii săi fondatori Axl Rose și Slash vor cânta împreună în cadrul Coachella Music & Arts Festival, din orașul Indio, California, care va avea loc anul viitor, între 15-17 și 22-24 aprilie, potrivit presei internaționale, citate de revista americană Billboard.

Guns N’ Roses ar fi în negocieri pentru a performa pe 25 de stadioane din America de Nord în vara lui 2016, iar prima reprezentaţie ar urma să fie pe Las Vegas Arena, care va fi inaugurată pe 6 aprilie.

De asemenea, se mai spune că trupa ar cere 3 milioane de dolari pentru un show, iar preţul unui bilet ar putea ajunge la 250 – 275 de dolari.

Aceste informații vin după ce, în urmă cu doar câteva zile, site-ul formaţiei Guns N’ Roses a fost şters în totalitate, afișând pe pagina de start doar logoul original al trupei, aluzie la faptul că reunirea grupului în formula de succes este iminentă.

Ultimul show în care Axl Rose şi Slash au cântat împreună a avut loc pe 17 iulie 1993, la River Plate Stadium, în Buenos Aires. La cel mai recent turneu al trupei Guns N’ Roses a participat doar Axl Rose din grupul original.

Până de curând, trupa era formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuţie), Ron “Bumblefoot” Thal (chitară) şi DJ Ashba (chitară). Thal şi Ashba au părăsit formaţia în 2014, respectiv 2015.

Primul lor album, ”Appetite for Destruction”, este cel mai bine vândut album de debut al unei trupe din istoria SUA, cu vânzări de peste 18 milioane de unități și a rămas pe prima poziție a topului Billboard 200 timp de 5 săptămâni.  Guns N’ Roses a vândut, în total, peste 44 de milioande de albume în SUA, potrivit Recording Industry Association.

 

Guns N’ Roses a concertat și în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, dar şi în cadrul festivalului Rock the City, în iulie 2012, tot la Romexpo.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria