Informațiile privind nivelul crescut al radiațiilor apar într-un raport de sănătate publică din luna mai 2016.
Raportul a fost ținut secret de conducerea Muzeului Național de Geologie și de Ministerul Cercetării – reiese dintr-o investigație realizată de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor.
Din cauza radiațiilor emise de unele roci dar și de fosilele unor mamuți, 10 angajați ai muzeului s-au îmbolnăvit de cancer.
Muzeul Național de Geologie este situat în zona centrală a Bucureștiului, în apropiere de Palatul Victoria și de Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”.
Măsurătorile făcute în primăvara anului trecut la Muzeul Național de Geologie au scos la iveală că nivelul radiațiilor depășește limita normală în foarte multe încăperi.
Sunt însă două zone de mare pericol: în curtea muzeului unde se află depozitate, sub o prelată, fosilele unui mamut care ar emite radiații și pivnița muzeului, folosită ca depozit de minerale cu radioactivitate foarte mare – a spus la Europa FM, jurnalistul Cătălin Tolontan.
10 dintre angajații muzeului s-au îmbolnăvit de cancer. ”Ne cad dinții și părul” – a spus pentru Gazeta Sporturilor unul dintre cei care lucrează la Muzeul de Geologie.
Un cercetător din cadrul muzeului a atras atenția că minereurile radioactive sunt depozitate haotic, în loc să fie puse în acvarii de sticlă plumbată care să le închidă etanș, așa cum se întâmplă în muzee din alte țări.
Într-un interviu acordat Europa FM, directoarea Muzeului, Rodica Tiță a spus că nivelul de radiații este în limite normale. În spatele acestui scandal, ar fi însă unele ”răfuieli interne”.
Pe 1 februarie, angajații muzeului au trimis ministrului Cercetării, Șerban Valeca o sesizare prin care reclamă că acel raport a fost ținut secret, iar directoarea muzeului nu a luat măsuri de protecție, ci a cheltuit banii pe achiziții nesemnificative.
Angajații muzeului sunt sceptici însă cu privire la demersul lor, mai ales că actuala șefă de cabinet a ministrului Cercetării este Simona Mălureanu, fosta directoare a Institutului Geologic, în subordinea căruia se află muzeul.
Între timp, directorul Institutului Geologic Român, Gabriel Bindea a fost demis în urmă cu două zile, după ce a aflat că Gazeta Sporturilor va face publice datele raportului de sănătate publică din luna mai a anului trecut. Potrivit site-ului tolo.ro, Gabriel Bindea, alături de directoarea muzeului, Rodica Tiță ar fi ascuns raportul privind radiațiile de la muzeu.