O grupare care spărgea mașini pentru a fura catalizatoarele a fost destructurată de către polițiștii din Arad. În câteva luni, hoții ar fi furat aproximativ 30 de catalizatoare.
Trei tineri din județul Timiș, care mergeau special la Arad pentru a fura, au fost reținuți și vor fi prezentați pentru arest preventiv.
“Din cercetări a reieșit că, în perioada 28 aprilie – 07 iunie cei 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani ar fi sustras pe timpul nopții, prin tăiere, 27 de catalizatoare de pe autoturisme parcate în municipiul Arad cauzând un prejudiciu de peste 30.000 de lei. Totodată, aceștia ar fi beneficiat de sprijinul a două persoane un bărbat de 35 de ani, din orașul Lipova, și o tânără de 18 ani, din orașul Pâncota, care le-ar fi asigurat transportul la comiterea faptelor, în prezent bărbatul fiind arestat arestat într-o altă cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Livia Pescar.
Conform Poliției Arad, peste 40 de plângeri au fost depuse, de la începutul acestui an, de către păgubiţi, faţă de 18 în perioada similară a anului trecut. Cele mai multe furturi au fost sesizate în municipiul Arad. IPJ recomandă ca şoferii, în măsura posibilităţilor, să parcheze în garaje, curţi sau în locuri cu supraveghere video. Maşinile nu ar trebui parcate în locuri lăturalnice, neiluminate sau neamenajate în acest sens.
Hoţii ar valorifica catalizatoarele la centre de reciclare, care extrag din acestea diverse metale preţioase, precum aur, platină, paladiu sau rodiu. Astfel, conform anunţurilor din mediul online, firmele de reciclare plătesc, în funcţie de mărimea şi tipul de catalizator, de la câteva sute de lei la 3.000 de lei.
Foto/ Pixabay