Confidenţialitate

Gripă aviară la o fermă de gâște situată la frontiera cu România, într-un județ din sud-estul Ungariei | AUDIO

Ungaria anunță un caz de gripă aviară – de tipul H5N1, foarte contagios, aproape de frontiera cu România. Afectată este o fermă de gâște. În jurul acesteia a fost creată o zonă de protecție. Și alte țări europene, precum Franța și Olanda, s-au confruntat cu focare anul acesta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Focarul de gripă aviară a fost depistat la o fermă de gâşte din judeţul Bekes din sud-estul Ungariei, la frontiera cu România. Toate cele 3.080 de gâşte din fermă au fost sacrificate. La începutul acestei luni, Autoritatea Sanitar-Veterinară din Ungaria a descoperit focare de gripă aviară H5N1 la două ferme din judeţul Bacs-Kiskun, din sudul Ungariei.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare au o patogenitate ridicată sau scăzută în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

De obicei, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Vaccinul hexavalent lipsește în aproape toată țara. Gindrovel Dumitra: „Trebuie să apară în cabinete în decembrie, sperăm ca estimările să fie realiste”