Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, prim-ministrul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conştient că peste câteva luni ”îi va veni rândul” să fie înlocuit din funcţie şi l-a sfătuit, ştiind că îi place şahul, ”să-şi pregătească foarte bine mişcările viitoare”.
”Premierul desemnat Mihai Tudose ar trebui să fie conştient – şi eu cred că este conştient de acest lucru – şi să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni, când îi va veni rândul. Eu ştiu că lui Mihai îi place şahul aşa că să pregătească foarte bine mişcările viitoare”, a declarat premierul demis.
Grindeanu a ţinut să sublinieze că această criză politică a generat întârzieri în economia reală, nu în programul de guvernare, şi că ”tot acest circ politic, generat de o singură persoană, va fi plătit de fiecare român în parte”.
”Aceste şase luni am încercat să lucrez îndeaproape cu echipa de miniştri. Cu unii am lucrat foarte bine, cu alţii mai puţin, dar toţi cred că au făcut parte dintr-o echipă şi eu ştiu că nu-ţi faultezi niciodată propria echipă. E o chestiune care ţine de onoare”, a punctat prim-ministrul.
Şeful interimar al Executivului a ţinut să le transmită miniştrilor cu care a lucrat în aceste şase luni că nu îi condamnă pentru deciziile luate în toată această perioadă de criză politică pentru că ştie că e dificil să primeşti indicaţii de la şeful partidului care sunt contrare cu corectitudinea.
”Aş vrea să le transmit foştilor colegi din echipa guvernamentală că nu îi condamn – ştiu că e dificil să fii pus în situaţia de a primi, pe de o parte, de la şeful partidului indicaţii care de multe ori erau în contradicţie cu ceea ce spune şeful Guvernului, dar şi în contradicţie cu ceea ce ştiau fiecare dintre ei că e corect şi bine”, a subliniat Grindeanu.
Grindeanu a precizat, de asemenea, că a discutat cu premierul desemnat Mihai Tudose pentru procesul de predare-primire a mandatului.
“Am discutat cu Mihai Tudose tocmai pentru a pune la punct acest proces de predare-primire. Probabil că o să mai discutăm şi astăzi şi mâine astfel încât lucrurile, instituţional, să meargă aşa cum trebuie. Şi n-am niciun motiv să pun la îndoială acest lucru (…) O să ne întâlnim zilele următoare, când programul amândurora ne va permite, astfel încât acest proces să fie cât se poate de corect, instituţional şi fără niciun fel de sincope”, a spus şeful Guvernului.