PSD nu mai are majoritate în Biroul Permanent al Senatului, susţine prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu.
Potrivit lui, forul nu s-a putut reuni pentru a pune pe ordinea de zi proiectul de lege privind alegerile legislative, retrimis de șeful statului reexaminare.
Sorin Grindeanu denunță că puterea liberală tergiversează reexaminarea legii care permite Parlamentului să hotărască data organizării scrutinului.
“Deci, vorbim în acest moment de o decizie a Curţii Constituţionale, care a spus că e constituţional ca Parlamentul să spună care e data alegerilor si acum intrăm într-o tehnică din asta în care cei de la PNL, folosind pârghiile puterii, încearcă să facă o întârziere a rediscutării legii respective, care vor un singur lucru: să fie alegeri în 6 decembrie. Nu contează câţi oameni sunt la ATI, nu contează câte cazuri de îmbolnăviri avem în fiecare zi, contează un singur lucru: să avem alegeri!”, acuză fruntașul PSD.