Premierul Sorin Grindeanu a declarat că se aşteaptă ca, în calitate de prim-ministru, să primească evaluarea Ministerului Public şi a DNA care va fi făcută publică de ministrul Justiţiei, fără a inteveni în vreun fel în cadrul acesteia.
“Mă aştept să am această evaluare, ceea ce este normal, fără a interfera în vreun fel, nici nu e rostul meu, şi îmi menţin această linie. Mă aştept totuşi, înainte de a fi făcută publică această evaluare, să iau act de ea ca şi şef al Guvernului, fără a interfera în evaluarea respectivă”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, luni, la Parlament.
Şeful Executivului nu a dat detalii despre întâlnirea pe care urmează să o aibă cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că evaluările activităţii Ministerului Public şi DNA au fost făcute în termenul stabilit de 14 zile, care s-a împlinit duminică seara, dar va amâna termenul de anunţare a rezultatelor cu două zile, iar decizia şi toate amănuntele legate de aceasta le va anunţa miercuri, într-o conferinţă de presă.