Actualul ministru al Transporturilor își critică dur predecesorul.
Sorin Grindeanu îl acuză pe Cătălin Drulă că a încercat să „îşi negocieze” şefia Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor ca pe o „proptea” pentru disputele interne.
“Drulă poate că i-a păcalit pe userişti să îl aleagă şef peste un partid de 9%, dar nu poate minţi o ţară întreagă! Am crezut că Drulă vrea să facă ceva şi pentru infrastructura din România atunci când a venit să îşi negocieze şefia Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor. Constat însă că îl interesa doar o proptea pentru disputele interne din USR. Din fericire, lucrurile în România se mişcă şi fără rangă, fără tehnică prin birouri şi fără armate de consultanţi plătiţi regeşte pentru nimic! „Providentialii” au rămas acolo unde le este locul: în bula USR, unde se încurajează unii pe alţii. În viaţa reală însă, proiectele merg înainte, aşa cum am stabilit”, scrie vicepremierul Sorin Grindeanu, marţi seară, pe Facebook.
Potrivit social-democratului, conform PNRR, contractele pentru construcţia întregii autostrăzi A7, Ploieşti – Paşcani, trebuie semnate până în luna decembrie 2023. Cu toate astea, pe sectorul Ploieşti – Buzău sunt semnate deja contractele de execuţie pentru loturile 1 şi 2, respectiv Dumbrava – Mizil şi Mizil – Pietroasele, iar construcţia va începe în cel mai scurt timp.
“Ofertele depuse pentru construcţia lotului 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău) se află în curs de reevaluare, până la finalul acestui an va fi desemnat un constructor. Termenul estimat pentru desemnarea constructorilor celor patru tronsoane ale sectorului de autostradă Buzău – Focşani este luna august 2022. Au fost obţinute toate avizele necesare, pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici, urmând ultimul pas, emiterea Hotărârii de Guvern, astfel încât să fie demarată licitaţia pentru construcţia celor trei tronsoane ale sectorului de autostradă Focşani – Bacău. Pentru sectorul Bacău – Paşcani, în data de 11.07.2022, CNAIR a transmis spre validare la ANAP documentaţiile necesare atribuirii contractelor pentru construcţia celor 3 loturi ale acestui tronson de autostradă”, adaugă Sorin Grindeanu în mesajul său.