Confidenţialitate


Grimus şi Alexandra Ungureanu au lansat “Culoare” – VIDEO


Grimus şi Alexandra Ungureanu au lansat “Culoare” – VIDEO

Grimus si Alexandra Ungureanu - Culoare

Miercuri, în Deşteptarea, Grimus şi Alexandra Ungureanu au lansat la radio “Culoare”, cel de-al treilea single de pe primul EP în limba română semnat Grimus.

“Noua piesă a fost încă de la început o provocare, deoarece a pornit ca o încercare de a transforma în sunete o experienţă intens vizuală. Pe scurt, totul prinde culoare din momentul întâlnirii cu cineva foarte special, care ne face sa realizăm faptul că nimic din ceea ce a fost sau va fi nu mai contează în acea clipă. Un abandon total al simţurilor, o explozie de viaţă care ne face să ne întrebăm dacă mintea şi sufletul vor suporta această supradoză de uitare de sine în doi. În acest sens, colaborarea cu Alexandra Ungureanu nu este întâmplătoare, deoarece în vocea ei a existat mereu un echilibru perfect între emoţie şi intensitate, potrivindu-se foarte bine cu mesajul acestei piese”, spune chitaristul trupei Grimus si compzitorul piesei “Culoare”, Vali Rauca.

“Deşi Culoare a fost o provocare pentru mine, am reuşit să aducem la un numitor comun stilul lor inconfundabil cu zona în care eu pot să mă exprim cu lejeritate. Orice experienţă Grimus live e o bucurie, deci cu atât mai mult abia aştept momentele în care împreună vom dărui emoţii şi culori pe scenă”, declară Alexandra Ungureanu.

Grimus şi Alexandra Ungureanu se pregătesc să filmeze şi videoclipul pentru “Culoare”, acesta urmând să fie lansat la începutul lunii august.

https://www.youtube.com/watch?v=AUNrJOIi75M


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…