Matematicianul a realizat încă din anii ’50 cât de importante vor fi calculatoarele în secolul 21 și a insistat ca în România să fie înființate primele licee de informatică.
Dintre țările Uniunii Europene, România are astăzi cel mai mare număr de informaticieni raportat la populația țării. Este unul dintre puținele domenii în care stăm cu adevărat bine și cel puțin parțial, această performanță se datorează și faptului că România a fost a 8-a țară din lume în care era instalat un calculator electronic. Se întâmpla în 1957, pe vremea când un calculator ocupa fără probleme un apartament.
Doar 10 ani mai târziu, România avea deja o strategie națională în informatică. Mai mult, în 1970 s-au inființat și primele licee de informatică de la noi și nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără insistențele matematicianului Grigore Moisil.
Cel care a înțeles rapid ce rol vor avea calculatoarele în secolul 21 s-a născut la Tulcea, într-o familie de academicieni. S-a înscris la Facultatea de Construcții din București însă a abandonat-o rapid în favoarea celei de Matematică. O parte a studiilor le-a făcut la Paris și Roma iar după al Doilea Război Mondial, începe să predea la Universitatea Politehnică din București. Între 1946 și 1948, Moisil a fost și ambasador al României în Turcia, însă cei care l-au cunoscut spun că nu era făcut pentru viața de diplomat.
Mircea Maliţa, fost Ministrul al Educației și student al profesorului, îşi aminteşte:
„Din Turcia mai veneau ştiri (…) cum că nu dădeau de el la Ambasadă. Odată l-au găsit pe o terasă pe mare, undeva în Istanbul. Era în pantaloni scurţi de baie, cu un ştergar pe spate, şi lucra matematică la masă“.
De altfel, contemporanii lui Moisil au consemnat multe vorbe de duh ale matematicianului, care prin glume, reușea să îndulcească materia pe care o preda. De exemplu, un prieten i-ar fi spus:
“ – Matematica asta pe care o predici tu, m-am săturat de ea până la gât!
– Dar matematica se face de la gât în sus!“, a răspuns Grigore Moisil.
A participat la sute de congrese internaționale însă cu mici excepții, a călătorit doar cu trenul și vaporul, pentru că se temea de avion. La o astfel de întâlnire se afla în 1973, în Ottawa, Canada, când inima i-a încetat să-i bată.
