Confidenţialitate

Greva șoferilor STB: Primarul Nicușor Dan spune că protestul este politic | AUDIO

În București, încă de joi dimineața, nu circulă multe dintre mijloacele de transport în comun de suprafață: angajații de la STB protestează. 

Protestul spontan de joi dimineață vine după ce câteva sute de sindicalişti din Societatea de Transport Bucureşti au participat miercuri la o manifestație în faţa sediului instituţiei, solicitând demisia directorului general.

Sindicaliștii cer un nou contract colectiv de muncă, un contract care să asigure şi o creştere minimă de salarii, raportat la rata inflaţiei. Conducerea societăţii transmite că întreruperea lucrului este o acţiune ilegală şi nu se vor plăti orele nelucrate salariaţilor implicaţi.

Directorul general al Societății de Transport București Adrian Criț, într-o conferință de presă joi dimineață:

„Această grevă este ilegală, domnul Petrariu spune că greva nu este provocată de dânsul, însă de pe surse deschise există materiale, există documente, documente care vor sta la baza unei plângeri penale ce va fi îndreptată împotriva unor lideri care s-au implicat în acest lucru.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Directorul general al Societății de Transport București a acuzat interese ale liderilor de sindicat:

„Astăzi, vehiculele STB nu circulă. Acest lucru, din păcate, a fost posibil ca urmare a forțării efectuate de către unii lideri sindicali, care au dorit să speculeze anumite aspecte, neluând în calcul situația reală existentă în momentul de față, atât la nivelul municipalității, cât și în cadrul companiei noastre.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Nicușor Dan, primartul general, a organizat joi dimineață o conferință de presă, în care a spus că protestul este unul orchestrat, de natură politică:

„Avem o grevă la serviciul public de transport, o actiune foarte gravă, care afectează foarte mulți bucureșteni, de toate categoriile. (…) Este o grevă ilegală pentru multe motive, în primul rând suntem în stare de alertă și în stare de alertă nu se fac greve. (…)

Există obligație legală ca pentru acele servicii importante, printre care și transportul public, să fie asigurată o treime. Acțiunea în instanță este scrisă, este depusă la Tribunalul București de către STB și va fi o cerere de intervenție din partea municipalității pentru că această grevă afectează viața a sute de mii de bucureșteni.

Nu este o grevă spontană așa cum se afirmă, este o grevă orchestrată de sindicat.”

Este o grevă politică, al cărui principal responsabil este domnul Petrariu, consilier general PSD. (…) Îmi pare rău că șoferii au căzut în plasa acestor manipulări, care, după cum am spus, au un substrat politic. Fac apel la șoferi să reia activitatea, (…) vreau să le transmit șoferilor care participă la această grevă că sunt deschis la un dialog cu ei, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat care au organizat acest protest ilegal.

Miercuri, câteva sute de angajați din Societatea de Transport Bucureşti au protestat în faţa sediului instituţiei, cerând demisia directorului general. Iată ce spunea atunci liderul lor de sindicat, Vasile Petrariu.

„Dacă oamenii vor rămâne aici toată ziua, mai mult ca sigur vor veni și ceilalți colegi care vor termina munca. Mie îmi e frică ca nu cumva cei de la schimbul 2 să nu mai iasă pe traseu. Dacă nu se rezolvă astăzi, lucrurile pot scăpa de sub control și există acest risc, nu mic, ca transportul public să fie întrerupt.”

Joi dimineață, STB SA se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, directorul general al STB, Adrian Criţ, a mai spus că îi așteaptă pe sindicaliști la discuții pe marginea bugetului companiei în această după amiază, la 14.00.

În urma acțiunii de protest și a suspendării circulației mijloacelor de transport în comun ale STB, conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov a hotărât atribuirea unor trasee către alți operatori pentru a asigura câteva linii esențiale.

În urma grevei șoferilor STB de joi dimineață, Metrorex anunță că a luat toate măsurile necesare pentru preluarea unui număr crescut de călători:

„Metrorex introduce în circulație toate trenurile disponibile din flotă și va circula în orele de vârf la un interval minim posibil.”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Protest al angajaților STB: Multe vehicule au rămas, joi dimineață, în depouri. Conducerea societății amenință greviștii cu tribunalul