Confidenţialitate

Greva Sanitas a fost ilegală

Tribunalul București a decis că greva generală organizată de Federația Sanitas la începutul săptămânii este ilegală.

Decizia instanței nu este definitivă, dar este executorie.

Ministerul Sănătății a fost cel care a depus o plângere față de această grevă.

 

Potrivit ministerului, demersul sindicatului nu a îndeplinit condițiile legale pentru a putea fi declanșat conflictul de muncă, existând în vigoare un contract colectiv de muncă.

În replică, Sanitas susține că a întrerupt greva după ce ministerul a solicitat acest lucru, precizând că a respectat pașii legali.

80.000 de membri ai Federației Sanitas au intrat în grevă pe 31 octombrie, cerând salarii mai mari pentru personalul administrativ, dar și pentru angajații DSP-urilor.