Angajații Ministerului Tineretului și Sportului intră în grevă timp de două ore începând cu ora 10.
Ei sunt nemulțumiți de aplicarea legii salarizării în urma căreia veniturile lor au scăzut.
Saalariații vor să atragă atenţia reprezentaţilor Ministerului Tineretului şi Sportului şi celor din Ministerul Muncii asupra salarizării din sistem.
Sindicatul Naţional Sport şi Tineret susține că, în urma aplicării prevederilor Legii salarizării 70% din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună.
Protestatatrii cer plata orelor supliementare și munca în zilele de week-end sau de sărbători, sporuri, vouchere de vacanță și noi angajarări
Acesta este primul protest dintr-un șir de acțiuni de protest.
Pe 2 august, sindicaliştii vor înceta activitatea din nou timp de două ore şi vor organiza un miting de protest la Minister. Protestul va fi urmat de un marş spre Camera Deputaţilor şi Guvern.
Protestele vor culmina cu o grevă generală programată pe 8 august.