Sute de deţinuţi palestinieni din penitenciarele israeliene au intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de condiţiile de detenţie, fiind vorba de unul din cele mai mari proteste din ultimii ani, transmite The Guardian.
Un număr de 700 de deţinuţi s-au alăturat în mod simultan grevei, fiind conduşi de către palestinianul Marwan Barghouti, care execută cinci pedepse cu închisoare pe viaţă pentru activitatea sa teroristă în Fatah.
Printre protestatari se numără membri ai Fatah, precum şi deţinuţi din grupările Hamas şi Jihadul Islamic.
Această grevă a foamei se bucură de un sprijin politic puternic, în timp ce palestinienii marchează jumătatea de veac de ocupaţie israeliană în Cisiordania.
De asemenea, printre susţinătorii grevei deţinuţilor se numără premierul palestinian Rami Hamdallah, precum şi liderii grupării Hamas din Fâşia Gaza.
Numărul deţinuţilor care participă la această grevă a foamei ar putea să crească la 2.000 palestinieni, care sunt închişi în penitenciarele din Israel.
Printre revendicările deţinuţilor se numără extinderea drepturilor de vizitare pentru rude şi acces mai uşor la telefoane.
De asemenea, drepturile de vizitare au ridicat îngrijorări serioase, întrucât palestinienii sunt obligaţi să ceară aprobare pentru a intra în Israel, iar aceste aprobări sunt adeseori respinse de către autorităţile de la Tel Aviv.
Greva foamei a început la închisoarea Hadarim, unde îşi execută pedeapsa Marwan Barghouti.