Confidenţialitate

Greva distribuitorilor de carburanți în Italia: Benzinăriile, închise timp de 2 zile. Ce nemulțumire au sindicaliștii | AUDIO

Stațiile de carburanți din Italia sunt închise timp de două zile: începând de ieri seară până joi. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de decizia Guvernului de a obliga benzinăriile să afișeze și prețul mediu național lângă cel al distribuitorilor, pentru a descuraja scumpirile nejustificate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La grevă participă mai multe asociații, care reunesc aproximativ 70% din cei 22.000 de distribuitori care operează în Italia. Sunt închise inclusiv stațiile de autoservire si cele de pe autostrazi.

Federația Italiană a Comercianților de Petrol susține că „guvernul, în loc să fie deschis la discuții, acuză benzinăriile de speculă”.

„I-am convocat deja de două ori, dar nu putem să revenim asupra unei măsuri pe care o considerăm echitabilă; să publicăm prețul mediu este de bun simț”, afirmă – în replică – premierul Giorgia Meloni.

La rândul lor, asociațiile pentru protecția consumatorilor cer prefecturilor și Avocatului Poporului să blocheze protestul și chiar amenință cu o contragrevă a transportatorilor, taximetriștilor și altor categorii de șoferi.

Guvernul de la Roma a adoptat recent un decret privind transparența prețurilor carburanților.
Amenda pentru neafișarea prețului mediu regional este de 800 de euro. Asociațiile de benzinării cer ca acesta să fie comunicat doar pe internet, nu și printr-un panou în stațiile peco.

În Italia, prețul litrului de carburant la pompă e de aproximativ 2 euro în oraș și ajunge până la 2,5 euro pe autostradă.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Scumpire semnificativă a carburanților în România din cauza creșterii cotațiilor internaționale