Angajaţii din sistemul sanitar se vor afla, luni dimineaţă, în grevă de avertisment.
Noua lege a salarizării a plafonat sporurile, ceea ce a redus veniturile asistentelor, brancardierilor şi biochimiştilor.
Protestul federației “SANITAS” va începe la ora 9.00, urmând ca, timp de două ore, doar o treime dintre angajaţi să își continue activitatea.
Cadrele vor trata numai cazurile medicale de urgenţă.
Confederația “Solidaritatea sanitară” susține acțiunea.
Liderii sindicalii sunt aşteptaţi de premier, marți, la sediul guvernului, pentru noi discuţii. În lipsa unui acord, o greva generală este programată pentru vineri, 11 mai.
În plan politic, deputaţii dezbat, luni, moţiunea prin care opoziţia cere demisia ministrului Sănătăţii. Sorina Pintea este criticată pentru problemele din sistem, precum plafonarea sporurilor sau lipsa multor tratamente.