Confidenţialitate

Grevă a marinarilor în Grecia

Federaţia Navală Panelenă a anunţat declanşarea unei greve de 24 de ore pentru ziua de vineri, 12 ianuarie.

În timpul protestului marinarilor, vapoarele vor rămâne ancorate în toate porturile din Grecia, notează Agerpres.

O atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă a fost emisă de Ministerul Afacerilor Externe de la București, pentru cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în această țară.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106728879 şi +302106728875, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Românii care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.