Confidenţialitate

Gregorian Bivolaru cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat

Gregorian Bivolaru a cerut redeschiderea procesului în care a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor.

Liderul MISA susține că a fost judecat şi condamnat în lipsa sa. Solicitarea acestuia a fost depusă la Tribunalul Sibiu și se va judeca în septembrie.

Gregorian Bivolaru vrea rejudecarea dosarului în care a fost găsit vinovat pentru act sexual cu un minor, pe motiv că a fost condamnat atunci când era plecat din România.

În cazul în care judecătorii de la Tribunalul Sibiu vor admite cererea, procesul ar putea fi reluat.

În acest dosar, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv, în iunie 2013, de Instanța Supremă la şase ani de închisoare cu executare.    Pedeapsa nu a fost pusă în aplicare, pentru că liderul MISA fugise din țară în 2004, iar un an mai târziu obținuse azil politic în Suedia.

El a fost prins la începutul anului în Franța, iar în iulie a fost extrădat în România. Din 22 iulie, Gregorian Bivolaru se află încarcerat într-un penitenciar din țară.